Din oras

Ședință la Prefectură pe tema incendiilor de vegetație

Prefectul Altfatter Tamás a convocat astăzi o nouă ședință de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile în gestionarea incendiilor de vegetație și aplicarea măsurilor de sancționare. Au fost prezenți reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), ai Gărzii Naționale de Mediu (GNM) și ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

A fost stabilit modul de cercetare a faptelor și de tragere la răspundere a celor vinovați de aceste incendii de vegetație. Se vor implica mai mult autoritățile locale în etapa de identificare a deținătorilor de terenuri, pe baza informațiile deținute în registrele agricole locale, pentru identificarea fermierilor care recurg la această metodă ilegală de a curăța terenurile de vegetația uscată.

Prefectul a solicitat o informare zilnică despre identificarea persoanelor și cuantumul amenzilor aplicate, atât de către ISU cât și de către Garda de Mediu, precum și extinderea protocolului de colaborare existent și operaționalizarea imediată printr-un plan de acțiune comun cu includerea reprezentanților din partea Inspectoratului de Poliție Județean și a Instituției Prefectului!

Exit mobile version