
Două echipe de medici din Germania au prelevat, în premieră, organe de la o pacientă aflată în moarte cerebrală la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, care a suferit un accident vascular, informează, marți, unitatea medicală.
‘Donatoarea de 47 de ani a suferit un accident vascular cerebral cu inundare tetraventriculară, cauză a morții cerebrale și condiție care a permis prelevarea de cord, plămâni, ficat și rinichi. Pentru că nu exista receptor compatibil pentru inimă și plămâni în România, acestea au fost preluate de cele două echipe medicale din Germania, prin Eurotransplant’, a transmis unitatea.
Potrivit sursei citate, ficatul și rinichii pacientei au fost preluați de clinici din București și Cluj-Napoca.
‘Există oameni aflați pe lungi liste de așteptare, care trăiesc cu gândul că viața lor depinde de un miracol, așteptând în fiecare moment un organ salvator și o decizie. Adevărații eroi sunt familiile care, în cele mai grele clipe, aleg să ofere altora o nouă șansă la viață’, au mai transmis reprezentanții spitalului.