Politica

Oana Țoiu: România e una dintre ancorele puternice între UE și SUA

Miza României nu trebuie să fie alegerea între Uniunea Europeană și SUA, spune șefa diplomației Oana Țoiu, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

Oana Țoiu a vorbit despre numeroasele schimbări care au loc în prezent.

“Chiar în aceste săptămâni suntem în plin proces de revizuire din partea Statelor Unite ale Americii a posturii pe care o au pe teritoriu european, dar și Alianța Nord-Atlantică integral este într-un proces de transformare în care Europa a preluat mai mult și va continua să preia din ce în ce mai mult din responsabilitatea propriei apărării”.

România a ales să fie “una dintre ancorile puternice între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii”.

Țoiu a respins o alegere între cele două blocuri,

“Am primit de multe ori întrebarea ce va alege România între SUA și UE. Această întrebare este o capcană, pentru că miza pe care România și-a ales-o și drumul pe care construiește este tocmai ca această alegere să nu fie necesară. Să nu fie necesară pentru noi și să nu fie necesară nici pentru continentele europeane. Pentru că cea mai puternică relație comercială din lume este între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Și nu doar aceste două continente se bazează pe ea, ci întreg ecosistemul de comerț așa cum a fost el construit”, le-a spus ea ambasadorilor români reuniți la București.

Diplomația românească va sprijini în continuare Moldova pe drumul ei de apropiere de UE și Ucraina în procesul de a ajunge la o pace sustenabilă și rezilientă.

Oana Țoiu a subliniat că anul acesta, pentru prima dată, se celebrează Ziua Limbii Române în Ucraina, la Cernăuți, la Odesa și în alte comunități.

Și președintele Senatului Mircea Abrudean a evocat importanța ajutorului pe care România îl oferă Republicii Moldova.

“Republica Moldova trebuie decuplată definitiv de șantajul energetic și conectată structural la piața europeană prin România. În același timp, asistența noastră tehnică pentru armonizarea legislației și reforma administrației de la Chișinău trebuie să fie continuă. Parlamentul României este deja angrenat în acest efort, iar diplomația are sarcina de a menține Republica Moldova pe radarul permanent al deciziilor europene în favoarea integrării rapide”.

Diplomații români vor fi primiți marți de președintele Nicușor Dan și de premierul interimar Ilie Bolojan.