
Cetățenii români s-au înregistrat în prealabil în bazele de date anunțate de Ministerul Afacerilor Externe/la adresa de mail oficială a consulatului. Pe aceste canale nu a putut fi identificată cererea de asistență a părinților sau autonotificarea.
Autonotificarea se putea face în aplicația de călătorii privind prezența pe spațiul respectiv.
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a transmis o serie de clarificări:
- Nu avem raportări care să indice, niciunde în lume, că un minor ar fi fost dat jos din transferurile sau zborurile organizate de noi sau asistate de echipele consulare
Informația că o minoră a fost dată jos din autobuz pe drum sau din avion pe aeroport este o informație falsă.
- Cei care m-au sunat să semnaleze cazuri de români blocați în Orientul Mijlociu au primit, fără excepție, răspunsul de a se înscrie prin canalele oficiale comunicate de MAE și să urmărească informațiile la zi.
- Am discutat cu consulul despre zborul de evacuare la momentul la care grupul era complet și în Dubai, și în Abu Dhabi, și în Muscat. Nu am cerut modificarea niciuneia dintre deciziile anterioare de alocare și nici nu am pus nicio întrebare ce implică nume și prenume ale pasagerilor sau nume și prenume ale părinților acestora.
- Am întrebat însă ceva ce ține de responsabilitatea instituțională, dacă echipa din teren a reușit să includă pe toată lumea din criteriile stabilite, dacă a reușit să sune la toate cazurile medicale semnalate și dacă mai avem cunoștință despre alte grupuri de copii.
Consulul a fost cel care a menționat că, în afara informărilor oficiale de până atunci, are și cazul special al unei minore neînsoțite.
- Răspunsul meu a fost că, în orice modificare pe care ar urma să o facă la componența grupului deja stabilit sau în orice plan de evacuare prezentat oricui, să se asigure înainte că și ceilalți din categoriile vulnerabile cu grad de risc înscrise în grija consulară pe canale formale au acces la aceeași informație și tratament egal.
- De asemenea, trebuie să se asigure că regulile stabilite și deciziile comunicate anterior în cadrele oficiale sunt respectate, încrederea cetățenilor este vitală într-o situație de criză.
- Zborul de evacuare gratuit nu a avut modificări, din informațiile pe care le am, față de confirmările formale realizate de consulat, iar minora neînsoțită a avut la dispoziție încă de ieri opțiuni sigure de repatriere.
Ponta susține că au anunțat Ambasada și Consultatul din 28 februarie
La primul punct, Ponta mulțumește celor care l-au ajutat. În următoarele, aduce clarificări cu privire la periplul minorei în Dubai.
2. Irina a plecat în Emiratele Arabe Unite în ziua de 21 februarie, alături de mama sa, pentru a participa la un eveniment la care fusese invitată de o universitate americană. Nu aveam cum să știm că peste o săptămână va începe un conflict militar în zonă.
3. La universitate nu sunt acceptați părinții, motiv pentru care instituția și-a asumat răspunderea legală pe durata sejurului, a cazat-o și a achiziționat biletul de avion de întoarcere, iar mama ei s-a întors acasă.
4. Irina este cetățean român și studiază la un liceu prestigios din București. NU este și nu a fost niciodată rezidentă în UAE.
5. Am anunțat Ambasada și Consulatul României din UAE încă din ziua de 28 februarie că Irina Ponta se află acolo neînsoțită și că dorește să vină acasă imediat ce există această posibilitate.
Am făcut acest demers în primul rând pentru că e primul lucru la care te gândești în situații de criză ( să anunți autoritățile).
Cetățenii romani care au exprimat dorința de a reveni in țară au fost incluși pe listele pentru repatriere de catre personalul consulatului sau ambasadei, indiferent de modalitatea prin care s-au înregistrat (whatsapp, email sau platforma dedicata, deci nu doar cei care au reusit să se înscrie pe platforma Econsulat) .
5. Nu am solicitat niciodată din partea autorităților romane cazare în UAE (deoarece Irina a stat la universitate până la momentul plecării spre Consulatul României din Dubai).
6. Consulatul României ne-a contactat pentru a confirma dacă Irina este minoră, dacă este neînsoțită și dacă se află în UAE în scopuri legate de educație.
7. Până în ziua de miercuri, 4 martie, în ciuda tuturor eforturilor noastre și ale universității, nu am reușit să găsim un zbor cu care Irina să se întoarcă în Europa.
Miercuri după-amiază, am fost contactați de un reprezentant al Consulatului României și anunțați de existența unei curse aeriene organizate. Irina trebuia să fie a doua zi, joi, la ora 11 , la sediul din Dubai al consulatului, urmând să plece cu un autobuz, împreună cu alți copii minori, spre Oman – de unde urma să zboare spre România.
Nu am intervenit în niciun fel ca ea să fie pe această listă cu prioritate.
Nu cunosc componența listei și nici de ce MAE afirmă cǎ Irina nu trebuia sa fie pe acea lista desi indeplinea toate criteriile prevăzute de HG 1443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor a copiilor romani neînsoțiți!
Tocmai MAE a anuntat aceste criterii – dupa care prin purtatorul de cuvant le neaga in mod evident mincinos!
Bineînțeles că o anchetă trebuie să clarifice situația și dacă este necesar, sunt oricând pregătit să răspund la întrebări.
8. În aceste condiții, universitatea a acceptat să predea responsabilitatea asupra Irinei nouă, părinților, și Consulatului României. Tot universitatea a transferat-o pe Irina în Dubai cu o mașină proprie .
9. Este evident că nu Irina a decis să plece din Abu Dhabi spre Dubai și că nu ar fi venit niciodată la consulat dacă nu era chemată.
10. Înainte ca Irina să urce în autobuz, alături de ceilalți minori, consulul României a fost sunat direct de către doamna ministru de Externe, Oana Țoiu, care i-a transmis, în mod imperativ, să NU o lase pe Irina să meargă spre Oman, afirmând că aceasta reprezintă „o vulnerabilitate de imagine”.
Precizez că, la acel moment, Irina îndeplinea toate condițiile impuse chiar de MAE: minoră, fără însoțitor, aflată la studii.
Locuri disponibile în avion erau și la acel moment, așa cum s-a dovedit ulterior. Revin cu precizarea că a fost chemată și că nu am făcut presiuni ca ea să fie în locul altor copii.
Chiar dacă nu ar fi fost locuri disponibile în avion (ceea ce s-a dovedit că nu este cazul), era obligația legală a autorităților române să o transporte măcar până în Oman – unde aeroportul a fost funcțional și unde puteam să găsim o companie aeriană cu care să zboare spre Europa.
11. În urma intervenției ilegale și abuzive a doamnei ministru Țoiu, Irina a fost singurul copil din grup abandonat în Dubai – neavând nici cazare și nici un alt zbor confirmat.
12. Am reușit, cu sprijinul autorităților emirateze și a oamenilor extraordinari care și-au dorit să ajute, să găsim un loc la un zbor cu care Irina a revenit în țară. Vreau însă să mulțumesc și personalului consular din Dubai, care a acționat cu profesionalism și în baza prevederilor legale atunci când a inclus-o pe Irina pe lista minorilor ce puteau fi evacuați. Tot personalul consular a incercat sa ne ajute să găsim un zbor spre Europa – chiar dacă nu au reusit însă omenia si bunele intentii contează.
13. Avionul pe care MAE a anunțat că îl organizează pentru minori neînsoțiți din Oman a zburat spre București cu 14 locuri goale din cele 180 și cu doar 95 de minori (mulți însoțiți), plus adulți. Este evident că sintagma ticăloasă “a încercat să se bage peste rand” este ilogica atata timp cât nu au fost ocupate toate locurile in avion si cât atatia adulti au calatorit cu acel zbor.
Dar și acest aspect doresc să fie cercetat pentru a avea o imagine clară asupra componenței zborului.
Campania mincinoasă și de denigrare lansată împotriva unui minor de către USR și acoliții săi a încercat doar să o exonereze de răspundere pe doamna ministru Țoiu pentru activitatea ilegală și imorală desfășurată.
Faptul că un întreg partid politic aflat la Guvernare are în punctajul de comunicare minciuni la adresa copilului meu, este un semnal grav de alarmă fiind prima dată când se amestecă familia și un copil în lupta politică. Înțeleg că tot în acest punctaj se insistă pe faptul că noi, părinții, ne-am expus copilul , ca ar fi trebuit aa stim ca urma sa inceapa un razboi la o saptamana dupa ce Irina a ajuns in UAE si ca am vrut sa o “bagam in fata” intr-un zbor in care au ramas 14 locuri goale si in care jumatate dintre pasageri au fost adulti!
Voi prezenta aceste date și autorităților statului român.
Dar am vrut ca toți cei care ne-ați susținut în această perioadă dificilă să fie convinși că au apărat o cauză dreaptă. Și, desigur, îmi doresc ca cei care nu cunosc situația să afle adevărul.
In plus modul în care a acționat doamna ministru Țoiu este dezgustător și dezonorant pentru un înalt demnitar român care avea datoria legală să asiste minorii, nu să îi abandoneze cu rea-credință într-o zonă de conflict.