Politica

Bolojan strigă adunarea forțelor de dreapta. Orban va avea „o poziție de reprezentare importantă”

Potrivit acestuia, în ședința Birolului Național al PNL de duminică seară, s-a decis ca ppentru partid atât în guvernare, cât și în opoziție, “viitorul României este cea mai importantă problemă. Și fără să facem spectacol,
lucrăm la construcția acestui viitor”.

“În acest sens, am adoptat două decizii. Prima, de a lucra la construcția unui pol de modernizare
care să ofere cetățenilor țării noastre motivul de a vota o forță politică serioasă, o forță care vine
cu oameni competenți, cu soluții concrete pentru a moderniza România și va fi sarcina noastră
în următorul an să le explicăm românilor ce e de făcut, să-i ascultăm și să ne prezentăm în 2028
cu un program serios. În sensul acesta, lucrăm la construirea unui pol de modernizare și primul
pas, care a fost aprobat ieri, este acordul de principiu pentru începerea negocierolor de fuziune cu Forța Dreptei, în așa fel încât, pe partea de centru-dreapta, să venim cu o simplificare și cu o
claritate din punct de vedere al ofertei politice”, a declarat Bolojan.

Astfel, după ce Forța Dreptei va adopta o decizie similară, vor începe negocierile.

Întrebat ce funcție va avea Ludovic Orban în PNL, Ilie Bolojan a replicat: “Nu este relevant ce funcție ocupă un lider sau altul, dar consider că domnul Ludovic Orban, cu
experiența pe care o are, cu profilul pe care și l-a creat în acești ani, va avea cu siguranță o
poziție de reprezentare importantă”.

A doua decizie importantă ține
de resursele umane și “ține de soluțiile pe care le propunem, nu doar de soluții sectoriale, de soluții
generale, de soluții pe fiecare domeniu și la problemele cu care se confruntă economia și
România”, a spus Bolojan.

“În acest sens, lucrăm pentru a forma partea de program sectorial pe bază a unor
comisii de specialitate și a unor grupuri de lucru care vor fi formate în perioada următoare. Până săptămâna viitoare vom constitui aceste formate unde vor fi parte cei mai
buni oameni pe care avem pe fiecare domeniu de activitate și de asemenea vom invita experți
independenți și fac un apel către toți oamenii care stăpânesc un domeniu, care au soluții pentru
problemele din acest domeniu să ni se alăture pentru că, pe de o parte, vom beneficia de
expertiza acestora, iar cei care își vor vedea soluțiile preluate în politicile publice susținute de
PNL, ușile partidului nostru sunt deschise pentru ei în așa fel încât să putem
oferi soluții credibile și oameni competenți”, a continuat el.

Legat de datoriile PNL, întrebat cât din cele 22 de milioane de euro s-au dus către televiziuni, Bolojan nu a răspuns clar.

“PNL are datorii rămase atât din alegerile locale din 2020, de la patru filiale, cât și din 2024, pe care trebuie să le eșaloneze, să le achite. Și în acest sens am luat deciziile corespunzătoare, iar în ceea ce privește transparența acestora, am mai explicat, le vom pune toate la dispoziție a PNL”.

Despre cei care au acționat în instanță PNL, Ilie Bolojan le-a cerut ori să își retragă plângerile penale, ori să nu mai facă parte din partid.