Din oras

Satu Mare a intrat sub un cod galben de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis în urmă cu puțin timp o avertizare Cod galben de caniculă pentru regiunea de vest a țării, inclusiv județul Satu Mare. Atenționarea va intra în vigoare mâine la ora 12 și va expira mâine seară, spun meteorologii care avertizează că nu este exclus ca mâine să prelungească Codul galben. 

ANM a emis în urmă cu puțin timp o avertizare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic pentru județul Satu Mare. Atenționarea va intrat în vigoare pe 03 iulie și va fi valabilă în intervalul orar 12 – 21.

”Joi, în Maramureș, Crisana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”, spun cei de la ANM.

Vineri, valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor fi în extindere și intensificare în cea mai mare parte a țării.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

La Satu Mare, astăzi, sunt prognozate maxime de 31 de grade Celsius, în timp ce ziua de mâine va începe cu 17 grade în termometre, iar mercurul va ajunge până la 35 de grade Celsius la orele după-amiezii. Pe vineri, la Satu Mare, temperaturile maxime prognozate sunt de 36 de grade Celsius.