Din oras

Programul oficial al manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, stabilit la Prefectura Satu Mare

 

În cadrul ședinței desfășurate la Prefectura Satu Mare, luni, 19 ianuarie, autoritățile județene au definitivat programul final al manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române – 24 Ianuarie 2026.

Evenimentele vor avea loc vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 10.00, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Satu Mare.

Ceremonialul militar și religios va cuprinde mai multe momente solemne:
– prezentarea onorului militar,
– intonarea Imnului Național al României,
– oficierea serviciului religios,
– alocuțiuni ale autorităților privind semnificația istorică a evenimentului,
– depunerea de coroane, jerbe și buchete de flori,
– defilarea gărzii de onoare.

Manifestările se vor încheia cu tradiționala Horă a Unirii, simbol al unității și solidarității românilor.

Autoritățile județene și locale lansează invitația tuturor sătmărenilor de a participa la aceste momente dedicate comemorării unuia dintre cele mai importante evenimente din istoria României – Unirea Principatelor Române din 1859