Politica

Iohannis a pierdut vila din Aviatorilor, pentru refacerea căreia statul a alocat 9 mil. de euro

Klaus Iohannis nu va mai rămâne după terminarea mandatului său de președinte în vila de lux din Aviatorilor, renovată de statul român cu 9 milioane de euro, au declarat surse guvernamentale pentru G4Media.

Vila de pe Bd. Aviatorilor a fost transformată în ”reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului” printr-o hotărâre de guvern semnată de premierul Nicolae Ciucă (PNL) în 2022, conform celor scrise de G4Media.

Lucrările de renovare a vilei de lux au stârnit un scandal public și proteste. Iohannis va primi o altă locuință de protocol, printre opțiunile avute în vedere fiind Vila Lac 2, conform informațiilor de la G4Media.

G4Media a raportat în martie 2024 că investițiile de 9 milioane de euro pentru renovarea unei clădiri de pe Bd. Aviatorilor nr. 86 din București au fost secretizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Surse din mediul politic au declarat pentru G4Media.ro că lucrările de transformare a acestei clădiri din sediu de partid în locuință individuală au scopul de a o repartiza ca reședință oficială pentru președintele Klaus Iohannis după încheierea celui de-al doilea mandat de la Cotroceni.

O anchetă realizată de Recorder, în luna februarie 2024, a relevat că pe poarta clădirii intrau angajați ai Rasirom SA, companie deținută de Serviciul Român de Informații (SRI), specializată în securizarea rețelelor de telecomunicații pentru Președinție și Guvern.

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a anunțat pe 1 noiembrie 2024, într-un comunicat de presă, că până la acel moment, cheltuielile legate de renovarea vilei din bulevardul Aviatorilor 86 s-au ridicat la peste 13,8 milioane de lei (aproximativ 2,8 milioane de euro) fără TVA. Instituția nu specifică dacă imobilul i-a fost atribuit lui Klaus Iohannis după finalizarea mandatului său de președinte.