Politica

Grindeanu: Am verificat aparatul administrativ al Camerei. Niciun proiect privind restanțele PNRR

Șeful PSD, Sorin Grindeanu, spune că a verificat acum în tot aparatul administrativ al Camerei Deputaților, iar parlamentarii puterii nu au depus niciun proiect de lege privind restanțele din PNRR.

“A mai trecut o zi. Am verificat acum în tot aparatul administrativ al Camerei Deputaților. Parlamentarii puterii nu au depus NICIUN proiect de lege privind restanțele din PNRR. Cum se poate convoca sesiune extraordinară dacă nu avem niciun proiect depus?! Cum Guvernul demis nu mai poate depune inițiative la Parlament, era de datoria aleșilor PNL și USR să facă acest lucru. Nu au făcut-o! Cine blochează miliardele de euro pentru România?!”, a scris Grindeanu pe pagina lui de Facebook.

El reamintește că la Camera Deputaților au trecut deja 4 legi vitale în 24 de ore, în ultima zi de sesiune parlamentară, în timp ce Senatul condus de dreapta “a dormit pe el și a picat alte două proiecte”.

“Propagandei bolojeniste iar o să i-o ia algoritmul razna, dar ce anume blochează PSD dacă premierul demis, Pâslaru și toți țuțerii lor n-au reușit să finalizeze niciunul dintre proiectele restante?! Între timp, INS ne anunță că salariul mediu SCADE de la o lună la alta, în timp ce inflația este la peste 10%. Go, Bolo!”, a continuat el.

Exit mobile version