In vizor

Doi bărbați, cercetați pentru comiterea infracțiunii de contrabandă

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal, în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate în localitățile Satu Mare, Dorolț și Dara, polițiștii au descoperit 38.880 de fire țigarete, care nu ar fi avut aplicate timbre fiscale.

Prejudiciul rezultat este de peste 50.000 de lei.

Față de doi bărbați, de 38 și 53 de ani, ambii din Dorolț, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.