
Funcția principală a acumulării Călinești-Oaș este de a proteja localitățile din aval împotriva inundațiilor și de a stabili debitele la frontieră. Volumul destinat controlării viiturilor este de 21,654 milioane mc. Un alt scop al acumulării permanente este asigurarea apei pentru irigații, proiectul prevăzând o suprafață de 4000 ha, la care corespunde un volum de apă de 5,8 milioane mc. De asemenea, se include și producția de energie electrică – în 1983 a fost pusă în funcțiune microhidrocentrala (MHC) Călinești Oaș, situată pe malul stâng al râului Tur, imediat aval de baraj – precum și utilizarea acumulării pentru pescuit sportiv și recreativ.
Barajul este de tip omogen, construit din pământuri argiloase locale, fără elemente speciale de etanșare, având o protecție de taluz pe paramentul amonte formată dintr-un pereu de beton simplu de 15 cm grosime, ridicat până la cota de 145,35 metri deasupra nivelului mării. Dimensiunile barajului sunt următoarele: lungimea maximă la coronament este de 797 m, lățimea coronamentului este de 4,40 m, iar înălțimea minimă atinge 9,6 m.
În cadrul Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, a fost elaborată o Notă conceptuală pentru proiectul de investiții „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a acumulării Călinești, județul Satu Mare”, document avizat de comisiile de specialitate ale Administrației Bazinale Someș-Tisa și ale Administrației Naționale „Apele Române”. Implementarea acestui proiect va necesita un studiu de fezabilitate bazat pe analize tehnice, cu o estimare a cheltuielilor pentru execuție a obiectivului de investiții de 43.277.311 lei, inclusiv TVA. În cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, pentru anul 2025, barajul de la Acumularea Călinești Oaș a fost inclus ca prioritate pe lista de investiții finanțate din surse proprii, vizează lucrări de reabilitare a instalațiilor hidroelectromecanice (EHEM) și a instalațiilor electrice de curent de forță și automatizare, estimându-se un cost de 6.500.000 lei.
Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare