Stimați cetățeni, vă reamintim că toți copiii cu vârsta până la 5 ani, preșcolarii și elevii care frecventează o instituție de învățământ…
Instituțiile de învățământ au fost pregătite și îi așteaptă pe copii să le treacă pragul începând de luni, 8 septembrie. Copiii de…
Activitatea Centrului de Hemodializă și Compartimentului de Nefrologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare este asigurată de un singur…
Un bărbat de 45 de ani a fost scos, miercuri, de către pompieri de pe o insulă din Someș, pe raza municipiului…
Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 4, are loc în perioada 5-7 septembrie în Piața Libertății și pe strada Ștefan cel Mare….
La data de 23 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, în timp ce se aflau…
La data de 26 august a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, în timp ce…
La data de 25 august a.c., ora 16.13, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire…
La data de 19 august a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Beltiug, în timp ce se…
La data de 19 august a.c., ora 13.50, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire…
La data de 5 august a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gherța Mică, în timp ce…
La data de 5 august a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Vinului, au fost sesizați…
Campania are scopul de a promova linia telefonică 0800.500.333 apelabilă gratuit, 24/7, dedicată victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex, discriminării…
Caravana TIFF Unlimited aduce sătmărenilor o nouă experiență de cinematografie sub cerul liber. În perioada 1-3 august, în cele trei seri, de…
Construim viitorul! Toate școlile, liceele și grădinițele din Satu Mare vor fi dotate cu echipamente IT printr-un proiect finanțat din PNRR. Am…
