O femeie de 36 de ani, din localitatea Viile Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe drumul prioritar, condus de un tânăr de 22 de ani, din localitatea Păulești, intrând în coliziune cu acesta. Ulterior impactului, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat într-un alt autoturism care efectua o manevră de iesire din parcare, condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Maramureș.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au dispus măsura sancționării conducătoarei auto, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.”
