Eveniment

Un șofer de 74 de ani a provocat un accident soldat cu patru victime

Accidente rutiere cercetate de către polițiștii sătmăreni

La data de 1 iulie a.c., ora 13.08, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în sensul giratoriu din zona Parcului Industrial al municipiului Satu Mare, la intersecție cu Bulevardul Lucian Blaga.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, de 74 de ani, din localitatea Dobra, nu ar fi respectat semnificația indicatorului ‘Cedează Trecerea’ și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula pe drumul prioritar, condus de către un tânăr de 24 ani, din municipiul Satu Mare.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 24 de ani, precum și a doi pasageri din autoturismul condus de acesta, în vârstă de 44, respectiv de 45 de ani, ambii din localitatea Ardud. De asemenea, a rezultat vătămarea corporală și a unui bărbat de 48 de ani, din localitatea Dobra, pasager în autoturismul condus de către bărbatul de 74 de ani. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La data de 1 iulie a.c., ora 16.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 19A, între localitățile Acâș și Supuru de Jos.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, de 55 de ani, din localitatea Supuru de Sus, pe fondul altor preocupări, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în șanț cu autoturismul.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unui pasager din autoturism, de 75 de ani, din localitatea Supuru de Sus.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

*

Bărbat, cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

La data de 1 iulie a.c, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gherța Mică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean 109K, din localitatea Cămârzana, au oprit în traficul rutier un autoturism, condus de către un bărbat de 71 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.